Habar nu aveam că termenul acestei doctrine religioase provine de la iniţiatorul ei, misticul Mani. De fapt, nici macar nu stiam de aceasta religie, dar am aflat din Epilogul cărţii, ca maniheism provine din sintagma Mani Hayy, adică Mani cel viu. Manikhaios, Manichaeus sau Manicheu fiind reluări greceşti aproximative ale aceleiaşi denumiri. Acest roman istoric, împărţit în patru capitole, se concentrează pe viaţa lui Mani (216-274 d.Hr.), un adevărat focar de gândire liberă, promotorul unei religii cosmopolite, integratoare, în care contrariile coexistă firesc, în care încap profeţii tuturor religiilor pentru că aceştia nu sunt altceva decât proiecţii ale aceleiaşi nevoi adânci de credinţă. Se anticipează o poveste binecunoscută despre destinul unui om “cucerit de idee” care îşi atrage moartea prin propovăduirea unui mesaj revoluţionar. Doctrina maniheista permitea ca Buddha, Iisus, Zoroastru şi Sakyamuni să fie veneraţi dincolo de orice legalism religios, ceea ce va atrage mulţi adepţi, dar şi o puternică reacţie de respingere din partea magilor în frunte cu Kirdir, preoţi exclusiv ai cultului lui Zoroastru. Prima parte a romanului surprinde copilăria departe de casă, în cadrul unei secte religioase, a doua ruperea definitivă de confratie şi începuturile misionarismului, a treia perioada petrecută la palatul regelui Hormizd iar ultima, izgonirea, torturarea şi moartea, caci pe cat de venerat si ascultat a fost Mani, pe atat de persecutat a fost.
Romanul DOMNULUI ORIENT, cum este numit Amin Maalouf in Franta, a impresionat foarte bine publicul cititor de pretutindeni, The Good Book Guide afirmand ca Maalouf este inzestrat cu rarul talent de a reinvia trecutul sub ochii nostri, astfel el recreeaza in acest roman destinul acestui mistic, reunind fragmentele biografice cu fictiunea.
“…la începuturile universului existau două lumi: lumea Luminii şi cea a Întunericului. În Grădinile Luminii se găseau toate lucrurile care puteau fi dorite, în Tenebre sălăşluia dorinţa, o dorinţă puternică, poruncitoare, furtunoasă. Şi deodată, la înfruntariile celor două lumi, s-a produs un şoc, cel mai violent şi cel mai cumplit pe care universul l-a cunoscut vreodată.(…) În orice fiinţă stau alături, combinându-se, Lumina şi Întunericul. Dintr-o curmală pe care o mâncaţi, pulpa ei vă hrăneşte trupul, dar gustul suav, parfumul şi culoarea ei vă hrănesc spiritul. Lumina care este în voi se nutreşte cu frumuseţe şi cunoaştere, gândiţi-vă s-o nutriţi necontenit, nu vă mulţumiţi să îmbuibaţi trupul. Simţurile voastre sunt concepute ca să culeagă frumuseţea, s-o atingă, s-o respire, s-o guste, s-o asculte, s-o contemple. Da, fraţilor, cele cinci simţuri ale voastre distilează Lumina. Oferiţi-le parfumuri, muzică şi culori. Feriţi-le de duhoare, de răcnete, de murdărie.”
Sper ca v-am atras atentia cu cele spuse mai sus si cu fragmentul din carte si veti delecta cu placere romanul. Eu care la inceput nu stiam sa ii scriu nici macar numele am ajuns sa ii indragesc felul de a scrie si o sa continui sa citesc carti de ale sale.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu